Un bărbat din Șcheia a fost prins de polițiști în timp ce tăia cablul de telefonie fixă Telekom, pe o stradă din Siret. Patrula poliției l-a prins cu 135 de metri din cablul tăiat

În noaptea de 12/13.02.2020, în jurul orei 00.30, polițiștii Formațiunii de Ordine și Siguranță Publică din cadrul Poliției orașului Siret care patrulau pe raza orașului Siret, s-au deplasat în zona Cartierului Pădureni unde au constatat că pe strada 9 Mai, pe partea dreaptă a drumului atârnă două cabluri care împiedică circulația autovehiculelor.

Polițiștii au efectuat verificări în zonă și au observat la lumina farurilor o persoană care a sărit șanțul înspre drum și care imediat ce a observat că mașina care a oprit era o autospecială de poliție, a sărit înapoi șanțul pe terenul din partea dreaptă a străzii.

Polițiștii au început să verifice zona și, după un zid de beton din partea dreaptă a străzii, au observat o persoană întinsă pe burtă, care la vederea polițiștilor s-a ridicat și a fugit pe terenul din direcția opusă drumului. S-a procedat la somarea și urmărirea persoanei în cauză, iar după o urmărire pe jos pe o distanță de aproximativ 150 metri s-a reușit prinderea și imobilizarea persoanei suspecte.

S-a efectuat controlul corporal al suspectului, ocazie cu care asupra sa a fost găsită cartea de identitate stabilindu-se că bărbatul are 38 ani și este din comuna Șcheia.

La fața locului s-a constatat că pe partea dreaptă a străzii 9 Mai, cablul de telefonie fixă Telekom a fost secționat și a fost sustrasă o bucată de cablu de circa 135 de metri.

În urma extinderii cercetării, lângă o lizieră aflată la aproximativ 30 de metri de locul comiterii faptei, polițiștii au găsit mai multe bucăți de plastic de culoare neagră ce provin de la cablul de telecomunicații.

A fost chemat și un reprezentant al firmei Telekom care a comunicat că valoarea prejudiciului cauzat se ridică la suma de cca 11000 RON .

Bărbatul a fost condus la sediul Poliției Siret, unde în funcție de probatoriul administrat și în urma consultării procurorului de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți se vor dispune măsuri procedurale.

Cercetările sunt continuate  sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,furt calificat”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *