Un bătrân de 70 de ani din Rădăuți, suferind de depresie, s-a spânzurat aseară, în podul unei anexe a locuinței sale

Aseară, înainte de ora 19.00, Poliţia municipiului Rădăuţi a fost sesizată prin 112, cu privire la faptul că în podul anexei unei locuințe situată pe strada Simion Bărnuțiu, din municipiul Rădăuți, a fost găsit spânzurat un bărbat în vârstă de 70 de ani, proprietarul locuinței.

Din cercetări s-a stabilit că în jurul orei 18.00, soția acestuia a plecat de la domiciliu până la un magazin din apropiere, iar când a revenit, după aproximativ 30 de minute l-a găsit pe acesta spânzurat în podul unei anexe de lângă locuință, a apelat serviciul de urgență 112 și a solicitat intervenția ambulanței.

Din discuțiile avute cu fiica decedatului, a rezultat că tatăl ei a suferit în luna octombrie 2018 un accident vascular, în urma căruia a rămas cu o depresie severă, pentru care urma tratament de specialitate. Aceasta a mai declarat că tatăl ei a afirmat în mai multe rânduri în ultimele zile că se va spânzura.

După efectuarea cercetării locului faptei cadavrul a fost transportat la Morga Spitalului Municipal Rădăuţi în vederea efectuării necropsiei.

           

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *