Un bătrân de 73 de ani din Suceava a ajuns la spital după ce a încercat să de sinucidă dând drumul la gaz în casă și înfigându-și cuțitul în piept

Ieri pe la 11.15 Poliția municipiului Suceava a fost sesizată d de către lucrători din cadrul UPU Suceava despre faptul că a fost un bărbat în vârstă, care a declarat verbal faptul că s-a automutilat cu un cuțit la domiciliul său. 

S-a stabilit că este vorba despre un bătrân de 73 de ani, domiciliat în muninipiul Suceava, acesta prezentând leziuni în zona pieptului.

 Lucrătorii din cadrul UPU Suceava au stabilit un diagnostic preliminar „plagă toracică înjunghiată” și acesta urma a fi supus unei intervenții chirurgicale.

La domiciliul persoanei vătămate s-a deplasat o patrulă din cadrul Secției de poliție Burdujeni, care,  în urma investigațiilor efectuate a aflat a acesta locuia singur, nu ținea legătura cu cei săi fii și nu era implicat în stări conflictuale.

În ziua de 15.06.2021 în jurul orei 11,00 bărbatul și-a sunat un prieten și l-a rugat să cheme o salvare fiindcă nu se simte bine. La domiciliul său a ajuns în scurt timp o ambulanță care nu a putut pătrunde în curtea victimei fiindcă porțile erau asigurate iar în curte un câine liber. La poartă a venit chiar victima, având leziuni în zona pieptului. Rănitul a fost preluat și transportat la spital.

Când polițiștii au intrat înlocuință au  constatat un miros puternic de gaz, fiind găsit aragazul cu toate ochiurile deschise, fără flacără și de asemenea două sobe din casă alimentate cu gaz, cu robineteledeschise, fără flacără. A fost întreruptă alimentarea cu gaz.  În urma discuțiilor purtate cu vecinii, a rezultat că victima suferă de anumite afecțiuni de natură psihică.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *