Un bătrân de 79 de ani din Fântânele a murit înecat cu șorici, după ce a tăiat porcul în Vinerea Mare

La 30.04.2021, ora 17:30, lucrători din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ipotești au fost sesizați prin 112 de către personalul SMURD cu privire la faptul că un bărbat de 79 ani a decedat la locuința sa din comuna Fântânele.

Vineri, bătrânul a tăiat porcul împreună cu membri ai familiei sale. La un moment dat, după ce a terminat de pârlit porcul, bărbatul a mers în casă, în timp ce mesteca o bucată de șorici. Imediat în urma sa, în casă a intrat și fiul acestuia care, a văzut că tatăl său s-a înecat și nu reușește să-și revină. A apelat la 112 și a solicitat deplasarea la fața locului a unei ambulanțe. Echipajul SMURD sosit la fața locului i-a aplicat bătrânului manevre de resuscitare și a încercat extragerea cu o pensă a bucății de șorici din gâtul său, ba chiar i-a fost administrată și o doză de adrenalină, însă în ciuda eforturilor acestora, victima nu a răspuns manevrelor și în cele din urmă a decedat.

Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Județean Suceava, urmând a fi efectuată autopsia medico-legală.

În cauză s-a înregistrat dosar penal privind comiterea infracţiunii de ”ucidere din culpă”, ce va fi soluţionat procedural de către lucrătorii Postului de Poliţie Fântânele.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *