Un bâtrân din Breaza s-a spânzurat după ce mai înainte și-a chemat fiul ce locuia în Câmpulung, dându-i întâlnire ”la Răchitiș”

Aseară, pe la ora 19.05, polițiștii Secției 11 Poliție Pojorâta au fost sesizați despre faptul că în jurul orei 13.00,  un bătrân  de 73 de ani, din comuna Breaza, și-a pus capăt zilelor, spânzurându-se.

S-a stabilit faptul că la data de 18.06.2019, în jurul orei 12.00, un fiu al acestuia din Câmpulung Moldovenesc  a fost contactat telefonic de tatăl său care i-a spus că se află pe raza comunei Breaza, la un teren proprietate situat în locul numit popular Răchitiș, se simte rău și dorește să fie însoțit la domiciliul său de către acesta, după care a închis telefonul și nu a mai răspuns la apelurile fiului.

În jurul orei 13.00 fiul a ajuns la locul indicat de tatăl său, unde l-a găsit pe acesta mort, spânzurat cu o funie de creanga unui copac.

Cadavrul a fost transportat la morga spitalului din Câmpulung  Moldovenesc în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

În cauză urmează a se efectua cercetări privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *