Un bătrân singur din municipiul Suceava, a murit după ce a căzut în apartament, lovindu-se cu capul de colțul mesei

Ieri pe la amiază,  Poliţia municipiului  Suceava a fost sesizată cu privire la faptul că în data de 08.11.2020 la Spitalul Județean Suceava a fost constatat decesul unui bărbat în vârstă de 77 ani, după ce anterior, în aceeași zi, acesta a fost transportat la secția UPU ca urmare a unui accident casnic.  

S-a stabilit că în data de 8 noiembrie, în jurul orei 12:00, o femeie din municipiul Suceava  a mers la locuința tatălui său, de pe strada Oituz, pentru a aduce de mâncare acestuia. În momentul în care a pătruns în apartament, femeia a constatat că tatăl său era conștient, însă prezenta o leziune la nivelul capului, motiv pentru care pierduse sânge. S-a stabilit că bătrânul s-a ridicat din pat și s-a dezechilibrat în momentul în care se deplasa spre baie,  și a căzut cu capul de colțul mesei pe care se afla televizorul.

Bărbatul a fost  transportat la Spitalul Județean Suceava, unde a primit îngrijiri medicale de urgență și a fost supus unor investigații medicale. În cele din urmă, la ora 22:30 a zilei de duminică a fost constatat decesul, cadavrul fiind depus la morga Spitalului Județean Suceava.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *