Mopan Suceava
Actualitate

Un biciclist rădăuțean a murit, după ce a fost lovit de o mașină la Volovăț, pe când încerca să facă un viraj fără să se asigure

Sâmbătă dimineață, după ora 11.00, a avut loc un accident rutier grav în interiorul comunei Volovăț, un biciclist pierzându-și viața după ce a fost lovit de un autoturism.

A.H., de 35 ani, din localitate, pe când conducea un autoturism Mercedes-Benz pe DJ209K , a surprins un biciclist care mergea în aceeași direcție și care  a încercat să facă un viraj, fără să se asigure.

Șoferul a efectuat un viraj stânga pentru a evita impactul, însă l-a acroșat pe biciclist cu partea dreaptă a autoturismului, după care s-a oprit în șanțul de pe partea stângă a părții carosabile, iar biciclistul a căzut în mijlocul străzii. S-a stabilit identitatea acestuia, în persoana lui N.V., de 51 de ani, din municipiul Rădăuți.

În urma impactului a rezultat avarierea autoturismului și a biciletei, precum și vătămarea corporală a celor doi.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, după care, la Spitalul Municipal Rădăuți, fiind recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei atât conducătorului auto, cât și biciclistului.

Ulterior, la Spital, N.V a intrat în stop cardio-respirator, cadrele medicale efectuând manevre de resuscitare, însă la ora 13:25 acesta a decedat.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „ucidere din culpă” și „vătămare corporală din culpă”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *