Un botoșănean cu permis de conducere fals care se îndrepta spre Vama Siret, prins de polițiștii suceveni

Duminică seară, înainte de ora 20.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au observat circulând pe DN 2. Dinspre Siret către  Punctul de Trecere a Frontierei Siret, un  autoturism Volkswagen Passat.

Șoferul nu purta centura de siguranță, astfel că, la intersecția dintre DN 2 cu DN 29 C, polițiștii au procedat la oprirea acestuia.

A fost legitimat conducătorul auto, S.C., în vârstă de 52 ani, din comuna Dersca, județul Botoșani, singur în interiorul mașinii. El a declarat că nu are asupra sa cartea de identitate însă a prezentat organelor de poliție un permis de conducere eliberat de autoritățile din Italia.

Întrucât existau suspiciuni cu privire la autenticitatea și valabilitatea permisului de conducere prezentat de S.C., au fost efectuate verificări în baza de date ocazie cu care s-a stabilit că documentul înmânat figurează ca document invalid, care ar avea o valabilitate din data de 07.03.2008 până la data de 26.08.2008. Permisul de conducere prezentat de șofer a  fost verificat la fața locului, polițiștii constatând că acesta nu prezinta elemente de siguranță tipice pentru permisele de conducere eliberate de autoritățile Italiene, fiind contrafăcut.

La sediul Poliției municipiului Suceava, în urma verificării în baza de date, s-a constatat că botoșăneanul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere eliberat de autoritățile străine.

I s-a întocmit dosar penal pentru complicitate la „fals  material în înscrisuri oficiale”, „uz de fals” și „fals material în înscrisuri oficiale”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *