Un câine și 40 de pui pieriți într-un incendiu la o gospodărie din Salcea

Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Salcea și Dumbrăveni, au intervenit ieri dimineață înainte de ora 7.00 cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din orașul Salcea.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat o parte dintre anexele gospodărești din lemn, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie.

Incendiul a fost lichidat la ora 8:10.

Au ars anexele gospodărești, construite corp comun cu locuința, pe o suprafață de aproximativ 120 mp. S-au degradat elemente de tâmplărie de la casă și un atelaj hipo. În incendiu au pierit un câine și 40 de pui.

Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, prin efect termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat casa de locuit, o șură, un adăpost de animale și 45 de păsări de curte.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *