Un câmpulungean fără adăpost a murit în locuința socială tip container, în prima zi în care primăria din Câmpulung l-a așezat la noua casă
Ieri dimineață, pe 2 iunie, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin 112 de către o asistentă medicală în cadrul SAJ Suceava despre faptul că, fiind solicitată să intervină pentru acordarea de îngrijiri medicale unui bărbat de 51 ani, ocupantul unei locuințe sociale din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a constatat decesul acesteia.
Trupul neînsuflețit a fost găsit într-una din cele cinci locuințe sociale tip vagon amenajate de Primărie. Bărbatul a fost cazat în locuința socială la 01.06.2020, în jurul orei 10:00.
La aceeași dată, în jurul orei 22:00 un echipaj al Poliției locale Câmpulung Moldovenesc s-a deplasat la locuința socială, iar lucrătorii l-au găsit pe om în locuință, pe pat, în poziția șezut. Înainte de a părăsi locația, cei doi polițiști locali au intenționat să îl ajute pe acesta să se întindă în pat, însă bărbatul a refuzat.
În cauză a fost dispusă efectuarea unei autopsii medico legale, în vederea stabilirii cauzei medicale, a datei probabile a decesului sau a oricăror alte elemente ce pot contribui la lămurirea împrejurărilor producerii decesului, urmând a se comunica rezultatul concluziilor necropsiei.