Un cobai perfect
Sunt un individ relativ cinstit, nu rostesc minciuni ca să obțin vreun folos, nu fur, nu râvnesc la nevasta altuia, n-am omorât pe nimeni, nu iau în deșert numele Domnului, stau la semafor până vine verdele chiar dacă nu trece nicio mașină prin fața mea, nu sunt zgârcit dar nici nu-i urăsc pe cei zgârciți, promițându-mi zilnic că voi fi într-o bună zi la fel ca ei, ca să mă chivernisesc. Trecutul meu este proprietate publică.
De aceea sunt un cobai perfect.
S-a liberalizat prețul la gaze astă toamnă, am bănuit de atunci că o să fie greu pentru oamenii cinstiți, grosul românimii. M-am întrebat ce a fost în mintea guvernanților să dea drumul la monstrul din cutia ferecată tocmai când dânșii se băteau între ei și își scoteau ochii, se băteau cu ceilalți care le împingeau sule în coaste, își alegeau conducători.
Iar biata suflare românească, ce mai rămăsese din ea, trăia pe furiș de teama covidului și a regulilor restrictive impuse bilunar de comitete și comiții.
Niște indivizi din cei câteva sute ajunși în Parlament să frece menta, au pornit ofensiva. Că-i așa, că nu-i așa. Că facem noi altceva. Că nu-i bun vaccinul, că nu-i bună masca, că nu-i covid.
Bun, am zis în gândul meu, poate că au și ei ceva dreptate. Biet român săracul s-a săturat de toate restricțiile. Să nu poți face nuntă cu copiii! Să nu-ți poți boteza pruncul cu cumătrie? Doi ani la rând? Să nu poți face un circuit prin țară, cu trenul, ca pe vremea veche a lui Ceaușescu?
Dar este numai atât? M-am întrebat și privind roată împrejur, m-am speriat.
După scurtul respiro de revelion, am crezut că a venit vremea să mă limpezesc la cap. Dar nu cred că este cu putință. Poftim:
Doi se încaieră la microfonul Parlamentului. Penal, în gândul meu, pentru că acei doi sunt acolo să își pună mintea la contribuție, să facă ceva pentru prostime, că aceasta le plătește privilegiile.
Niște firme de furnizare a gazului și curentului, după ce au crescut de cinci ori zece ori prețul la acestea, pretind bilete la ordin pentru consumul aferent unui an întreg, care să le garanteze că bieții consumatori vor deveni clienți captivi.
Un partid, tânără speranță a politicii românești, se fracturează și este pe cale să se piardă, conform mult mai confirmatei legi a entropiei (toate sistemele fizice lăsate libere tind să devină dezordonate).
Noii parteneri de guvernare se ciondănesc iar președinții de partid toarnă gaz pe foc, să-l ațâțe și mai bine.
La graniță se pune de-o bubuială strașnică planetară iar veteranii cu cinzeaca în față, prin cârciuni, fac haz: Dă-o peste cap, că acuș vine bomba kaghebistului!
Cobai perfect, ce să mai zic.