Un copil de 3 ani din Grănicești a înghițit mai multe pastile de ”Gradumet”. El își văzuse mama luând o pastilă, înainte de a fi lăsat singur, cu flaconul la dispoziție

Copiii lăsați nesupravegheați pot fi nefericiți eroi ai unor drame care vor marca viețile părinților precum și a celor apropiați, pentru totdeauna. Doar într-o singură zi, am arătat deja în alte articole, s-au petrecut două evenimente dramatice: un băiețel de 4 ani a scăpat din mâna mamei și s-a năpustit pe șosea, fiind lovit de o mașină, la Mănăstirea Humorului. O fetiță de 5 ani din Dolhasca, lăsată singură în cameră s-a jucat cu jarul din sobă iar hăinuțele de pe ea au luat foc.

Vine și al treilea caz, la fel de dramatic:  Aseară, la ora 19:30, Poliția Orașului Siret a fost sesizată telefonic de către ofițerul de serviciu din cadrul I.P.J. Suceava, cu privire la faptul că, un băiețel de 3 ani,  din comuna Grănicești, a fost transportat la U.P.U. din cadrul Spitalului Județean Suceava, ca urmare a ingerării unor medicamente.

Din verificările efectuate a rezultat că ieri dup amiază, pe la ora 17,00, mama copilului  se afla la locuința sa, în dormitor, împreună cu fiul ei. La un moment dat, aceasta a luat un comprimat de „Gradumet”, punând flaconul cu pastile pe un dulap din cameră, după care a ieșit din dormitor și sa mers în bucătărie pentru să pregătească mâncarea.     

Copilul lăsat singur s-a urcat pe un scăunel și a ajuns la flaconul cu pastile, din care ar fi consumat circa patru sau cinci comprimate, crezându – bomboane. Când s-a întors în cameră, mama șia dat seama ce s-a întâmplat  și a apelat la un consătean iar cu autoturismul acestuia l-a transportat pe fiul său la Spitalul Județean de Urgență Suceava – Secția UPU, unde i s-a stabilit diagnosticul „ingestie voluntară medicamentoasă”, fiindu-i efectuate investigații medicale specifice, copilul rămânând internat în spital, sub observație medicală.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *