Un copil de 4 ani a dat foc la o claie de fân, la Gemenea

Ieri,22.03.2019, ora 1430 , polițiștii de la Postul de Poliție Stulpicani au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat de 46 ani din comuna Stulpicani, sat Gemenea, cu privire la faptul că o claie de fân depozitată în gradina din fața casei a luat foc.

S-a constatat că în jurul amiezii, Bărbatul împreună cu femeia sa au plecat la o vecină să o ajute la treburile gospodărești, lăsând în supravegherea bunicii trei copii. Într-un moment de neatenție a bunicii, nepotul, un băiețel cu vârsta de 4 ani a luat o cutie de chibrituri din locuință, a mers în grădina din fața casei și a dat foc fânului care era depozitat în acel loc de 2 ani.

La fața locului s-au deplasat  pompierii militari din cadrul G.I.S. Gura Humorului, precum și pompierii voluntari din cadrul Primăriei comunei Stulpicani, care au localizat și stins incendiul.

Nu au fost victime omenești, evenimentul soldându-se doar cu pagube materiale, au ars aproximativ 1000 kg fân în valoare de 500 lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „distrugere” cercetările fiind continuate de Postul de Poliție Stulpicani, urmând a se face propunere procedurală prin parchet.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *