Un gospodar din Vadu Moldovei a sunat la 112, anunțând că i-a fost furat fânul de pe câmp. S-a dovedit la urmă că beat fiind, a greșit ogorul
Sâmbătă seară, pe la orele 19:10, lucrătorii SPR 1 Vadu Moldovei, au fost sesizati prin 112 despre un furt de baloți de fân de pe un câmp.
Din relatările apelantului, a reieșit că în ziua de 18.06.2022 în intervalul orar 17:00-18:00 a mers la terenul său în suprafață de 2500 m.p. din extravilanul satului Fântâna Mare, unde a înbalotat niște fân cosit, rezultând un număr de 46 baloți.
Ulterior s-a întors în sat pentru a căuta un mijloc de transport, iar când a revenit pentru a încărca baloții, a constat faptul că aceștia au fost furați de pe teren de persoane necunoscute.
Au fost efectuate verificări și căutări pe raza comunei Fântâna Mare și Baia, însă nu au fost obținute date de interes operativ, în zonă nefiind camere de supraveghere și nici persoane care să fi văzut evenimentul.
Valoarea prejudiciului a fost estimată la 700 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de furt.
Ulterior polițiștii, continuând cercetările, în zona terenului aparținând persoanei vătămate, la o distanță de aproximativ 500 metri de terenul indicat de păgubit, au fost identificat un teren poziționat paralel, având aproximativ aceleași dimensiuni, pe care au fost identificați 46 de baloți de fân.
S-a luat legătura telefonic cu persoana vătămată, care s-a prezentat la terenul identificat și care a recunoscut că de fapt acesta este terenul îi aparține și a făcut o confuzie pe fondul consumului de alcool din timpul zilei precedente.
S-a dispus clasarea dosarului de furt iar gospodarul a fost amendat pentru apelare nejustificată la 112.