Un individ din Frasin a încercat să șteargă urmele unui accident mortal provocat de el. Victima a fost cât pe ce să fie îngropată, fără să i se știe cauza morții

IPJ Suceava a anunțat că, urmare a raportului de eveniment al Poliţiei Oraşului Frasin, cu privire la moartea suspectă, la data de 07.01.2021, a unui bărbat de 50 de ani, din comuna  Ostra, la 11.01.2021, în urma activităţilor operative desfăşurate de către lucrătorii Poliţiei Oraşului Frasin şi ai Serviciului de Investigaţii Criminale, s-a stabilit faptul că decesul are la origine leziunile suferite de acesta în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 05.01.2021, autor fiind numitul Liviu Laurenţiu P., de 21 de ani, din aceeaşi localitate, motiv pentru care cercetările au fost preluate de către lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului.

S-a stabilit că în seara zilei de 05.01.2021, în jurul orelor 19.30, Liviu Laurenţiu P., în timp ce conducea autoutilitara  marca Mercedes-Benz Vito, pe DJ 177A, în interiorul localităţii Ostra, având direcţia de deplasare Frasin către Broşteni, datorită conducerii imprudente, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de trafic pe timp de noapte şi în condiţii de drum în curbă la stânga, a acroşat lateral cu partea dreaptă a autoutilitarei pe pietonul M.R., care se deplasa sinuos pe marginea părţii carosabile a sensului de mers Frasin către Broşteni, având aceeaşi direcţie de deplasare, proiectându-l pe acostamentul din partea dreaptă, lângă parapetul de protecţie din beton.

După producerea impactului, Liviu Laurenţiu P. a oprit autovehiculul, a coborât şi s-a îndreptat către victimă, luând decizia să şteargă urmele accidentului rutier şi să părăsească locul faptei, urcând victima în duba autoutilitarei şi transportând-o la domiciliul acesteia, unde a lăsat-o fără nici o supraveghere şi fără a solicita deplasarea unui echipaj medical pentru a-i acorda îngrijirile medicale necesare, precum şi fără a sesiza evenimentul în cauză organelor de poliţie, fapt ce a dus ulterior la decesul acesteia, cu intenţia clară de a-şi ascunde faptele şi de a induce în eroare organele de anchetă.

Mai mult, din momentul producerii accidentului rutier şi până în ziua de 07.01.2021, în jurul orelor 11.15, când l-a apelat pe un anume P.R., vecinul victimei, sub pretextul fals că ar avea nevoie de un baros de la locuinţa victimei, l-a trimis la locuinţa celui rănit, pentru a vedea starea în care se află aceasta, astfel aflând că victima a decedat.  

Șoferul vinovat a ascuns faptul că leziunile suferite de victimă au fost produse în urma accidentului rutier, lăsând familia să demareze activităţile de înmormântare a victimei, chiar tatăl lui Liviu Laurențiu P. fiind persoana care urma să se ocupe de acest lucru, tocmai pentru a ascunde urmele infracţiunii.  

Organele de cercetare ale poliţiei judiciare au luat faţă de Liviu Laurenţiu P.  măsura reţinerii pentru 24 de ore, începând cu data de 12.01.2021, orele 00.30 până la data de 13.01.2021, orele 00.30, cel în cauză fiind condus şi introdus în arestul I.P.J. Suceava.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *