Un ipoteștean doritor să-și facă prieteni noaptea prin Suceava, a rămas și cu cinstea făcută și fără ”smartfon”, pe strada Alexandru cel Bun

Luni, Poliția municipiului  Suceava a fost sesizată direct de către un bărbat de 36 ani, din comuna Ipotești, cu privire la faptul că în noaptea de 29/30.08.2020, în intervalul orar 23.00-01.00, persoane necunoscute, profitând că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, i-au sustras un telefon mobil Huawei, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 500 lei.

În urma cercetărilor s-a stabilit că la data de 29.08.2020, bărbatul reclamant s-a deplasat la barul denumit ”Studențeasca” de pe raza municipiului Suceava, unde a consumat băuturi alcoolice. Ulterior, a mers la magazinul ”Tavi” de pe strada Alexandru cel Bun din municipiul reședință de județ.

În fața magazinului a întâlnit trei persoane necunoscute. Bărbatul din Ipotești a cumpărat băuturi alcoolice de la magazin după care s-a deplasat cu cele trei persoane necunoscute în spatele acestuia unde au consumat băuturile. Unul dintre cei trei parteneri de pahar  i-a cerut bărbatului de la țară telefonul mobil pentru a asculta muzică, acesta fiind de acord.

Pe la ora 24.00, ipoteșteanul  a dorit să meargă acasă, cei trei tovarăși de pahar oferindu-se să îl conducă până în parcul ”La 3 bărboși”,  de unde persoana vătămată urma să ia un taxi către domiciliu. În timp ce se deplasau pe străduțele dintre strada Alexandru cel Bun și bulevardul 1 Mai, una dintre persoanele care îl însoțeau, cea care avea în posesie și telefonul mobil al chefliului din Ipotești,  le-a spus celorlalți că are nevoi fiziologice, îndepărtându-se de grup. Ulterior, și ceilalți doi localnici s-au depărtat de persoana vătămată spunându-i acestuia că merg să îl caute pe primul. Bărbatul din Ipotești a rămas pe loc un timp în așteptate , însă cei trei amici de ocazie,  nu s-au mai întors.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „furt calificat”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *