Mopan Suceava
Actualitate

Un minor din Gălănești și un bărbat din Vicovu de Jos răniți grav în accidentul petrecut ieri la ieșirea din Rădăuți spre Horodnic, alți trei bărbați cu răni ușoare

Accidentul petrecut ieri, , în care au fost implicate 6 persoane din care una rămasă încarcerată, a fost provocat de un tânăr de 18 ani din Vicovu de Sus, care a scăpat mașina de sub control și s-a izbit într-un autoturism care circula regulamentar. În urma accidentului cei doi șoferi și un bărbat din Vicovul de Sus au fost răniți ușor, și un bărbat din Vicovu de Jos și un tânăr de 17 ani din Gălănești au fost răniți grav.

Prezentăm accidentul așa cum a fost transmis el pe nota poliției:

La 24.02.2020, ora 12.29, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DN 2H  din afara municipiului Rădăuți, un tânăr de 18 ani din orașul Vicovu de Sus a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 39 de ani din comuna Horodnic de Jos. 

Din accident, a rezultat rănirea uşoară a celor doi conducători auto şi a unui bărbat de 79 de ani din oraşul Vicovu de Sus, precum și rănirea gravă a unui tânăr de 17 ani din comuna Gălăneşti şi a unui bărbat de 45 de ani din comuna Vicovu de Jos, toţi pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 39 de ani.

Victimele au fost transportate cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto implicați în accident au fost testați de poliţişti cu aparatul  etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *