Un ”Most Wanted” din Liteni, urmărit din 2017 pentru tentativă de omor, a fost arestat la Constanța

Serviciului Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri a desfășurat pe toată perioada activități complexe de urmărire și prindere a lui Vizitiu Ioan, de 37 ani, din orașul Liteni, aflat în categoria ”Most Wanted”.

Pe numele bărbatului, Tribunalul Suceava a emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 104 în data de 13.09.2017, prin care s-a dispus arestarea inculpatului pe o perioadă de 30 zile, sub aspectul săvârşirii „tentativei la infracţiunea de omor”.

Inițial au existat date că persoana urmărită se află în Germania și având în vedere gravitatea faptei comise, cazul a fost lucrat prin rețeaua internațională, astfel că urmăritul a fost depistat în Germania în luna aprilie a anului trecut, dar nu s-a realizat extrădarea.

Activitățile de urmărire au continuat, obținându-se date că persoana urmărită a revenit în țară și lucrează în construcții pe raza municipiului Constanța. Astfel, datele obținute au fost transmise la data de 22.04.2019, de către polițiștii din cadrul SIC Suceava, omologilor din cadrul IPJ Constanța care, ieri, 23 aprilie a.c., l-au prins pe urmărit pe raza municipiului Constanța. Acesta a fost preluat de o escortă din cadrul I.P.J. Suceava – SIC și a fost depus în arestul poliției Suceava.

În anul 2017, pe data de 27 august, pe raza satului Rotunda, orașul Liteni, pe fondul unor certuri mai vechi, frații Vizitiu au bătut cu sălbăticie o localnică, soția unui văr de al lor. Femeia a fost transportată la spital unde a suferit mai multe intervenții chirurgicale, fiind la un pas să își piardă viața.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *