Un motociclist de 19 ani, fără permis, care conducea o Yamaha cu numere false prin Marginea, a intrat frontal aseară într-un VW Pasat
Aseară după ora 19.30, în comuna Marginea a avut loc un accident de circulație în care au fost implicați doi tineri, de 19, respectiv 18 ani, ambii pasageri pe o motocicletă care a intrat frontal într-un automobil ce venea din sens opus.
Cristian M., de 19 ani, din Marginea, conducea motocicleta marca Yamaha, pe D.J. 209 K, din localitate, având direcția de deplasare dinspre centrul comunei către Volovăț. În spatele lui, pasager pe motocicletă se afla prietenul lui, un tânăr de 18 ani.
Pe un sector de drum în curbă, din cauza neadaptării vitezei a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism marca VW Passat, care era condus regulamentar din sens opus de către un bărbat de 42 ani, din Marginea.
În urma impactului, atât conducătorul motocicletei cât și pasagerul acesteia au suferit vătămări corporale, fiind transportați cu ambulanța la Spitalul municipal Rădăuți.
Atât motociclistul cât și conducătorul auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a rezultat faptul că Cristian M. nu posedă permis de conducere.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că numărul de înmatriculare montat pe motociclul marca Yamaha implicat în accident aparține unui motociclu marca Honda CBR, de culoare roșie.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” și „conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare”.