Mopan Suceava
Evenimente

Un ortac a căzut de la 12 metri înălțime, în interiorul minei Botușanu – Crucea. A fost transportat la Spitalul județean cu multiple leziuni

Joi după amiază, pe la orele 13.20, lucrătorii Postului de Poliție Ostra au fost sesizați despre faptul că un bărbat de 52 de ani, din comuna Stulpicani, angajat al C.N.U. București, Sucursala Suceava,  “Mina Botoșanu-Crucea” a fost victima unui accident de muncă în interiorul minei, de pe raza comunei Ostra.

În cursul zilei de 04.03.2021, în jurul orelor 11:00, în timp ce se afla în galeria 1/30 din Mina Crucea sector Botușanu, la o distanță de 1000 m față de gura galeriei, bărbatul efectua activități de verificare a unei scări fixată în peretele suitorului, urmând să o înlocuiască, moment în care aceasta a cedat cel mai probabil la greutatea minerului și s-a desprins, podul de odihnă pe care era sprijinită scara s-a rupt iar minerul a căzut în gol de la o înălțime de 12 metri, până la următorul pod de odihnă, accidentându-se. Ortacul a fost scos de echipajul de salvare, fiind conștient pe tot parcursul procedurii, după care a fost preluat de un echipaj medical și transportat la Spitalul Județean Sfântul Ioan cel Nou Suceava, unde a fost diagnosticat cu „politraumatism produs prin cadere de la o distanta de aproximativ 12 m, traumatism craniocerebral, fracturi costale dreapta, minim hemotorax drept, pneomotorax dreapta, contuzie pulmonară, entorsă genunchi stâng”.        

Cu privire la producerea evenimentului a fost informat și ITM Suceava de către responsabilul cu protecția muncii din cadrul minei.

A fost înregistrat un dosar penal cu privire la infracțiunile de „vătămare corporală din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *