Actualitate

Un putnean s-a ales cu dosar penal pentru ”rănirea cu intenție a animalelor”, după ce vecinii l-au văzut cum își bate calul

La data de 18.04.2023, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a fost sesizată prin 112 despre faptul că un bărbat din comuna Putna își bate calul.

La fața locului, în grajdul unei gospodării din Putna, a fost identificat C.D.,  de 30 ani precum și calul care îi aparține.

Polițiștii au aflat că C.D. este consumator înrăit de băuturi alcoolice, iar când se îmbată, obișnuiește să își bată calul, fără motiv.

S-a luat legătura cu medicul veterinar din comuna Putna, care a examinat animalul, constatând că nu prezintă urme vizibile de violență pe   corp.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”rănirea cu intenție a animalelor”, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 205/2004 privind Protecția Animalelor.

Foto: Jurnal FM

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *