Mopan Suceava
Evenimente

Un șofer de 37 de ani din Vicovu de Jos, băut bine, a purtat poliția prin Rădăuți până a fost blocat și imobilizat

Vineri, 15.11.2019, la ora 16.35, în timp ce patrula pe strada Piața Unirii din municipiul Rădăuți, un echipaj rutier a observat un autoturism al cărui conducător auto nu a respectat semnificația indicatorului „Cedează Trecerea” și a pătruns în intersecție fără să acorde prioritate de trecere autospecialei de poliție ce se afla pe drumul prioritar, motiv pentru care i s-a solicitat să oprească, însă cel în cauză nu s-a conformat continuându-și deplasarea.

Astfel, în momentul în care autoturismul a ajuns într-o intersecție semaforizată din municipiul Rădăuți, conducătorul auto a fost nevoit să oprească în spatele altor autovehicule ce așteptau la semafor, ocazie cu care, polițiștii i-au solicitat din nou să oprească și să prezinte documentele pentru control, însă acesta a plecat fiind urmărit de polițiști circa 500 de metri, când, bărbatul de la volan a oprit și a încercat să blocheze portierele vehiculului, fiind împiedicat de polițiști, care l-au imobilizat.

Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un bărbat de 37 de ani din comuna Vicovu de Jos.

Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să efectueze testarea alcoolscopică, însă acesta a simulat testul, motiv pentru care, a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, unde, bărbatul a fost de acord să efectueze testarea, rezultatul fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *