Mopan Suceava
Actualitate

Un șofer de autocamion din Iași a făcut infarct și murit la volan. Mașina pe care o conducea a ieșit de pe DN 17, la Dorna Candrenilor și s-a oprit într-un mal de pământ

Un autocamion scăpat de sub control a ieșit de pe carosabil și s-a oprit într-un mal de pâmânt ieri după amiază, înainte de ora 17.00, pe DN 17, pe raza comunei Dorna Candrenilor. La sosirea echipajelor, șoferul automobilului nu mai era în viață.

S-a stabilit că la data de 18.03.2024, în jurul orelor 16:50, șoferul de 46 ani cu domiciliul în comuna Focuri, județul Iași, care conducea ansamblul de vehicule format din autoutilitara în Iași care tracta o semiremorcă înmatriculată în Cluj, fără încărcătură, când a ajuns pe un sector de drum în aliniament,  cel mai probabil pe fondul unui infarct, a pătruns cu mașina pe sensul opus de circulație după care a ieșit în afara drumului, ansamblul de vehicule oprindu-se pe un teren viran, într-un mal de pământ.

Conducătorului auto a fost găsit în stare de inconștiență, fără leziuni vizibile. Acesta nu a răspuns manevrelor medicale de resuscitare, decesul fiind declarat la fața locului.

Având în vedere aspectele constatate cu ocazia cercetării la fața locului, respectiv lipsa urmelor de frânare, precum și starea conducătorului auto la momentul identificării, urmează ca, după primirea concluziilor preliminare efectuării necropsiei, să se stabilească cauza producerii evenimentului.

Cadavrul victimei a fost depus la morga Spitalului municipal Vatra Dornei, sens în care solicităm notificarea Serviciului Județean de Medicină Legală Suceava, în vederea efectuării autopsiei medico-legale.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *