Un şofer din Vicovu de Sus, recalcitrant şi fără permis, încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, în ajun de An Nou

La 31.12.2018, ora 13.00, o patrulă din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, a oprit pentru control în zona centrală a localității, autoturismul înmatriculat în străinătate, condus de un localnic de 37 de ani.

           În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține permis de conducere, acesta fiind anulat.

           Conducătorul auto a fost condus la sediul poliției, unde a avut un comportament recalcitrant, motiv pentru care a fost încătușat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, suspectul de 37 de ani aflat în stare de recidivă, fiind reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca, la 01.01.2019 să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți în vederea dispunerii unor măsuri legale.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *