Mopan Suceava
Actualitate

Un sucevean băut, care a făcut cu un Audi A4 slalom printre mașinile în trafic de pe Calea Obcinelor, oprit de polițiști în parcare la Lidl

Luni seară, pe la  ora 20:10, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Suceava a observat un autoturism marca Audi A4, care circula pe strada Calea Obcinelor, iar conducătorul acestui vehicul a devansat în repetate rânduri mai multe autovehicule, schimbând succesiv banda de circulație. Șoferul a oprit mașina în parcarea magazinului ”Lidl Obcini”, unde a fost interceptat de către lucrătorii de poliție.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat care a declarat polițiștilor că nu are documentele personale și cele ale vehiculului asupra sa. În cele din urmă i s-a stabilit identitatea: Iulian B., de 31 ani, din municipiul Suceava. Acesta nu figura în baza de date ca fiind posesor de permis de conducere, dar aceasta a declarat că deține un permis de conducere eliberat de autoritățile din Regatul Unit al Marii Britanii.

Iulian B. a fost condus la sediul poliției municipale unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,38mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Pe numele său s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, el fiind și sancționat contravențional pentru celelalte abateri constatate.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *