Un sucevean nervos a decis să distrugă magazinul PROFI de pe strada Gheorge Doja, fiindcă nu avea pui la rotisor
Joi după amiază, pe la orele 17.00, lucrătorii Secției de Poliție Burdujeni au fost sesizați prin 112 despre faptul că la magazinul PROFI de pe strada Gheorghe Doja din municipiul Suceava are loc un scandal.
La fața locului s-a deplasat un echipaj al Poliției care l-au identificat în fața magazinului pe suceveanul Constantin E., aflat într-o stare de agitație, care la vederea polițiștilor a început să se manifeste violent verbal.
S-a stabilit faptul că ieri, în jurul orelor 16.40, bărbatul a intrat în magazinul PROFI de pe strada Gheorghe Doja iar după circa două minute s-a îndreptat nervos către casierul de la casa de marcat, înjurându-l și amenințându-l cu acte de violență, reproșându-i că nu a găsit la raft pui la rotisor de vânzare.
Casierul i-a recomandat lui Constantin E. să se liniștească și să părăsească magazinul, însă acesta a continuat sa îi aducă injurii.
Au intervenit colegii de serviciu ai casierului, care au reușit să-l scoată din magazin pe bărbatul doritor de pui la rotisor, închizând ușa de acces și apelând la 112.
Până la sosirea organelor de poliție, Constantin E. a început să lovească geamul ușii de acces în magazin, nereușind să îl spargă, continuând să îi amenințe pe lucrătorii dinăuntr cu acte de violență.
Bărbatul a fost încătușat și condus la sediul Poliției fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
Ulterior a fost internat la Spitalul județean Suceava – Secția de Psihiatrie Burdujeni.

