Mopan Suceava
Actualitate

Un tânăr a murit și altul a fost dus la spital cu multiple traumatisme, în urma unui grav accident de motocicletă petrecut aseară în comuna Dumbrăveni

Un tânăr a murit și altul a fost dus la spital cu multiple traumatisme, în urma unui grav accident petrecut aseară în comuna Dumbrăveni.

O motocicletă scăpată de sub control a ieșit în afara părții carosabile, pe raza satului Sălăgeni, comuna Dumbrăveni.

Au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD B2 și o ambulanță SMURD TIM.

Echipajele au identificat două victime, una dintre ele fiind în stare de inconștiență.

În accident au fost implicați doi tineri (bărbați).

Unul dintre ei era conștient și cooperant, dar cu multiple traumatisme, fiind preluat de către echipajele medicale.

Din nefericire, victima inconștientă avea leziuni incompatibile cu viața.

Rănitul a fost stabilizat și transportat către Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *