Un tânăr de 17 ani a murit în accidentul feroviar de azi dimineață, de la Șcheia. Mașina prinsă de tren era condusă de un șofer de 22 de ani care a ajuns cu multiple răni la spital

Un comunicat al poliției oferă detalii asupra modului în care s-a petrecut accidentul de la trecerea de nivel peste calea ferată de pe DN17, pe raza comunei Șcheia.

Conform comunicatului, astăzi dimineață, la ora 8:11, polițiștii suceveni au fost sesizați prin telefonul de urgențe 112, cu privire la faptul că în zona pasajului C.F.R. de pe raza comunei Șcheia, județul Suceava a avut loc un accident în care a fost implicat un tren și un autovehicul și în urma căruia mai multe persoane au suferit leziuni traumatice.

Având în vedere cele sesizate, echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Suceava, Biroul Rutier a efectuat verificări constatând următoarele: la data de 10.01.2020, ora 08:10, un șofer, în vârstă de 22 ani, din comuna Moara, județul Suceava conducea autoutilitara marca Fiat Ducato, pe un drum comunal neclasificat din comuna  Șcheia, județul Suceava, având direcția de deplasare dinspre D.N. 17 către localitatea Sf. Ilie, iar la trecerea la nivel cu calea ferată, fără bariere, a intrat în coliziune cu trenul InterRegio 1833 Iași-Timișoara care circula pe direcția Suceava-Gura Humorului. Partea carosabilă a drumului comunal era acoperită cu gheață.

În urma accidentului șoferul a suferit leziuni traumatice fiind preluat de un echipaj medical de urgență SMURD C1 și transportat la U.P.U. – Spitalul Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava unde în urma evaluării medicale a fost diagnosticat cu: policontuzionat prin accident feroviar, TCC minor, contuzie toracică, fractură femur drept.

Un tânăr de 17 ani, pasager în autoutilitara Fiat Ducato, a decedat la locul accidentului.

Conducătorul auto și mecanicul de tren au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, ulterior fiindu-le prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, și vătămare corporală din culpă. 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *