Un tânăr de 18 ani din Poiana Stampei, fără permis, a luat mașina din curte și a plecat să fumeze ”pe șestache”, fără declarație pe proprie răspundere. S-a ales cu dosar penal și amendă la O.M. 3

Ieri seară, pe la ora 18.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliţie Rurală nr. 15 Vatra Dornei aflaţi în serviciul de patrulare s-au sesizat cu privire la faptul că pe raza comunei Poiana Stampei, sat Teşna, pe DC 85 Tătaru, se deplasa un autoturism marca Volkswagen Passat care la vederea echipajului de poliţie a virat pe un drum lateral.

S-a procedat la oprirea autoturismului ocazie cu care s-a constatat că la volan se afla un tânăr de 18 ani din comuna Poiana Stampei, care a declarat că a plecat de la domiciliul împreună cu un amic al său în vârstă de 16 ani cu autoturismul marca Volkswagen Passat pe DC 85 Tătaru în apropierea locuinţei pentru a fuma fără a fi văzut de părinţi. Tânărul fumător aflat la volan  nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie, autoturismul este înmatriculat pe numele mamei sale și a condus autoturismul pe o distanţă de circa 1 km, a tras o țigară sau două  şi intenţiona să revină la domiciliu.

Cei doi nu aveau asupra lor declaraţii pe propria răspundere privind motivul deplasării, au fost verificaţi şi rezultatul a fost negativ cu privire la măsura carantinării sau izolării la domiciliu.

Șoferul fără permis s-a ales cu dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere”, mama  are și dânsa dosar pentru „încredinţarea unui vehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere”, iar cercetările urmează a fi continuate de către Postul de poliție Poiana Stampei. 

Conducătorul auto  şi pasagerul au fost sancţionaţi contravenţional cu câte 2000 de lei pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3/2020.

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *