Un tânăr de 19 ani a lovit cu mașina un biciclist după care a plecat de la locul accidentului, la Vicovu de Sus

În după amiaza zilei de ieri, 17.12.2019, în jurul orei 14.38, poliţiștii oraşului Vicovu de Sus, au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112, despre faptul că în localitatea  Bivolărie, din oraşul Vicovu de Sus, a avut loc un eveniment rutier, conducătorul autoturismului plecând de la faţa locului.

Din primele verificări a rezultat faptul că în jurul orei 11.30, în timp ce C.D., un bărbat în vârstă de 62 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, se deplasa cu bicicleta pe partea dreaptă, pe strada Ştefan cel Mare din oraș, a fost lovit de un autoturism de culoare negru, cu numere de înmatriculare provizorii.

În urma evenimentului rutier biciclistul nu a solicitat intervenţia cadrelor medicale pentru acordarea de îngrijiri medicale, motivând că nu a suferit leziuni.

Biciclistul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În urma cercetărilor efectuate a fost identificat autoturismul implicat în eveniment, un Mercedes – Benz, ce era condus la momentul impactului de către M.I.A., un tânăr în vârstă de 19 ani, din oraşul Vicovu de Sus. 

Conducătorul auto a declarat faptul că în ziua respectivă, în jurul orei 11.30, în timp ce se deplasa pe strada Ştefan cel Mare nu a păstrat distanţa laterală suficientă faţă de un biciclist, acroşând ghidonul bicicletei. 

În urma impactului a rezultat avarierea ambelor vehicule.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Șoferul a fost sancţionat contravenţional, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *