Un tânăr de 20 de ani, fără permis, și-a scos tatăl beat la plimbare cu motocicleta, la Vatra Moldoviței
La 24.05.2024, în jurul orelor 11.10, polițiștii Secției 14 Poliție Vama, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza com. Vatra Moldoviței către comuna Moldovița, județul Suceava, au oprit pe DJ 176 Vatra Moldoviței, un moped condus de către un bărbat, pe scuter aflându-se și tatăl său în stare avansată de ebrietate.
Cu ocazia verificării în baza de date a Poliției Române s-a stabilit faptul că tânărul care conducea mopedul avea 20 ani și nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Întrucât mopedul nu avea montată plăcuța cu număr de înmatriculare s-a procedat la verificarea acestuia, iar în urma interogării bazelor de date s-a constatat că acesta nu figurează înmatriculat sau înegistrat.
Totodată, scuterul marca a fost ridicat de la fața locului pentru a fi trimis la Registrul Auto Român în vederea examinării.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”Punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, ”Conducerea unui vehicul fără permis de conducere” fapte prev. şi ped. de art. 334 alin.(1) și art.335 alin.(1) din Cod Penal, cu aplicarea art. 38 alin.1 din Cod Penal.