Un tânăr de 24 de ani din Burla a vrut să se spânzure din cauze unei decepții în dragoste. Familia a ajuns la timp, pentru a împiedica tragedia
Astă noapte, după ora 23.30, lucrătorii Secției 3 Poliție Rurală Marginea au fost sesizați prin 112 de o femeie din comuna Burla, despre faptul că un tânăr de 24 de ani vrea să se spânzure.
La fața locului, polițiștii l-au găsit atât pe cel care voia să-și pună capăt zilelor, cât și pe femeia care a sunat la 112. Aceasta din urmă a explicat că, pe fondul consumului de alcool și a unei decepții în dragoste, tânărul de 24 de ani a încercat să se sinucidă, spânzurându-se. Tânărul a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Municipal Rădăuți unde a fost diagnosticat prezumtiv cu “fractură de piramidă nazală”, el arătând că și-a spart nasul în urma căzăturii la sol în momentul când a fost împiedicat să-și ia viața de către membrii de familie, care au tăiat funia de care atârna. A fost internat la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea efectuării de investigații suplimentare.