Un tânăr de 28 de ani din Neamț a murit sub anestezie la Spitalul din Vatra Dornei, după ce s-a accidentat la un meci de fotbal
La 15.03.2023, ora 15.10, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de către reprezentanții Spitalului Municipal Vatra Dornei, despre faptul că un pacient în vârstă de 28 de ani a decedat în timpul actului medical.
În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat că Valeriu S., de 28 ani, din județul Neamț, s-a prezentat în ziua de 08.03.2023 la Spitalul municipal Vatra Dornei, secția Ortopedie unde a fost diagnosticat cu factură membru superior ca urmare a unei autoaccidentări survenite în timpul unei partide amicale de fotbal.
Întrucât s-a stabilit că cel în cauză necesită o intervenție chirurgicală, în ziua de 15.03.2023 s-a procedat la introducerea acestuia în blocul operator, iar după administrarea anestezicului pacientul a intrat în stop cardio-respirator.
Au fost efectuate maneverele de resuscitare specifice, rezultatul fiind negativ, decesul sus-numitului fiind pronunțat la ora 10.10.
Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.

