Un tânăr din Voitinel a ajuns în spital după ce a încasat bătaie în barul ”Pietroasa” din localitate
Sâmbătă seară, pe la ora 18:45, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a fost sesizată prin 112 de către un bărbat din comuna Voitinel. cu privire la faptul că amicul său a fost agresat la un bar din localitate.
În urma intervenției lucrătorilor de poliție, apelantul a fost identificat pe terasa barului ”Pietroasa” de pe raza comunei Voitinel, aceasta relatând faptul că prietenul său A.M.C. de 20 ani a fost lovit de către David S. de 24 ani din comuna Voitinel cu o cheie la nivelul capului, în timp ce se aflau în incinta barului ”Pietroasa”, pe fondul consumului de alcool.
Persoana vătămată a fost identificată în incinta barului, în stare de ebrietate și prezenta o lovitură puternică la nivelul capului, în zona sprâncenei drepte, sângerândă. La fața locului a venit un echipaj de ambulanță care i-a acordat acestuia primul ajutor, apoi l-au transportat la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Diagnostic prezumtiv – „traumatism facial, plagă sprânceană dreaptă cu hematom”.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”lovirea sau alte violențe”, cauza urmând a fi soluționată procedural.