Un TIR condus de un bulgar a provocat un accident în lanț, cu patru automobile implicate, pe strada Academician Vasile Grecu, din municipiul Suceava

În dimineața zilei de azi, 17.08.2019, în jurul orei 10.10,  S.G., un bărbat de 63 ani, din Bulgaria, în timp ce conducea ansamblul auto format din cap tractor marca Volvo și semiremorca marca Schmitz, pe str. Acad. Vasile Grecu, din municipiul Suceava, având direcție de deplasare Calea Obcinilor-Șcheia, din cauză că nu a adaptat viteza la condițile de drum cât și a faptului că nu a respecta distanța legală în mers față de vehiculele care circulau în fața sa, a intrat în coliziune față spate cu autoutilitara marca Mercedes Benz, condusă regulamentar de numitul un bărbat de 70 ani, din satul Sf. Ilie, comuna Șcheia, județul Suceava. În urma impactului dintre cele două vehicule autoutilitara marca Mercedes Benz a fost proiectată în autoturismul marca VW. Passat, care circula în fața sa, condus regulamentar de un bărbat de 65 ani, din sat Lisaura, comuna Ipotești, județul Suceava, iar acesta a fost proiectat la rândul său în autoturismul marca Dacia Logan care circula de asemenea, în fața sa condus regulamentar de numitul T.P. de 32 ani, din municipiul Suceava, jud. Suceava.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a șoferului autoutilitarei marca Mercedes Benz, care a fost preluat de un echipaj de urgență SMURD și transportat la UPU. Suceava, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava, unde în urma evaluării medicale a fost diagnosticat cu ,,traumatism toracic ușor.

Toți cei patru conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior la spital în aplicarea prevederilor art. 190 C.pr. pen, conducătorilor auto li s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.