Un vicovean a vrut să facă un bine prietenului, tractându-i mașina avariată, dar pentru că era băut, s-a ales cu dosar penal
Vineri seară, pe la ora 1920 , o patrulă din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de supraveghere şi control al traficului rutier pe strada Calea Cernăuţi din oraș a oprit un autoturism care prezenta defecţiuni grave la sistemul de iluminare şi care circula pe direcţia Straja-Vicovu de Jos, având aceeaşi direcţie de deplasare cu autospeciala poliţiei.
Autoturismul sus-menţionat era remorcat de către un alt vehicul. Conducătorul autoturismului remorcat era un bărbat în vârstă de 31 de ani din Vicovu de Sus, care a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
Nu același lucru a fost constatat și în cazul șoferului aflat la volanul mașinii care tracta autovehiculul avariat. Acesta, un bărbat de 50 de ani din aceeași localitate emana halenă alcoolică iar când a suflat în etilotest, s-a aflat că avea 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.