Un vicovean cu permisul suspendat a încercat să scape basma curată declarând că la volanul mașinii oprite de polițiști se afla concubina sa
În noaptea de 28 aprilie, în jurul orei 02.20, lucrătorii patrulei de siguranță publică din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, au oprit autoturismul marca VW Passat, care circula pe DN 2E, pe raza comunei Vicovu de Jos și care anterior a fost văzut că a oprit succesiv, de două ori, la întâlnirea cu echipajul de poliție.
După efectuarea semnalului de oprire acustic, polițiștii au observat că bărbatul aflat la volanul autoturismului, după oprirea acestuia a trecut pe bancheta din spate iar femeia aflată pe scaunul din stânga față, autoturismul fiind prevăzut cu volan în partea dreaptă, a încercat să treacă la volanul mașinii, fără succes.
S-a stabilit identitatea șoferului: A.B. domiciliat în orașul Vicovu de Sus, care avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Inițial acesta nu a recunoscut faptul că a condus autoturismul, declarând că la volan se afla concubina sa aflată în autovehicul însă ulterior a recunoscut săvârșirea faptei.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.