Mopan Suceava
Actualitate

Urmărire ca în filme, noaptea, pe străzile Sucevei, cu focuri de armă trase pentru prinderea unui tânăr de 21 de ani, fără permis, care ieșise la plimbare cu mașina

Deși în mod repetat polițiștii au atras atenția cu privire la pericolele generate de neoprirea la semnalele regulamentare,  din păcate, se înregistrează în continuare situații în care șoferii dau dovadă de iresponsabilitate neoprind la semnalele polițiștilor și punând în pericol siguranța rutieră, propria viață precum și pe cea a celorlați participanți la trafic.

Și în cursul nopții precedente polițiștii au fost nevoiți să utilizeze armamentul și mijloacele tehnice din dotare față de un șofer fără permis, care nu a oprit la semnelele regulamentare și a pus în pericol siguranța altor participanți la trafic.

Polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier – Poliția Municipiului Suceava au dat dovadă de profesionalism, gestionând în permanență situația cu previzionarea riscurilor asociate și dispunând măsurile extreme de intervenție în mod gradual și doar în momentele operative în care nu a fost pusă în pericol siguranța altor persoane.

După utilizarea armamentului într-o zonă periferică, s-a reușit blocarea în trafic a autoturismului urmărit, extragerea forțată a șoferului care se baricadase în interior prin spargerea geamului lateral și încătușarea acestuia.

Ulterior, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă IPJ Suceava, fiind continuate cercetările în cadrul dosarului penal întocmit de polițiștii rutieri sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 03.03.2024, în jurul orei 00:50, în cadrul acţiunii organizate la nivelul Biroului Rutier Suceava, pe raza municipiului Suceava, polițiștii au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire unui autoturism. Conducătorul autoturismului nu s-a conformat semnalelor regulamentare de oprire şi a demarat în trombă către zona „Orizont” din municipiul Suceava, având ca direcție de deplasare comuna Adâncata.

În mod repetat, prin sistemul acustic al autospecialei, șoferul a fost somat de către polițiști să oprească, fiind informat și avertizat și cu privire la iminenta folosire a armamentului din dotare în situația neconformării.

Cu toate acestea, șoferul a ignorat somațiile, continuându-şi deplasarea în mare viteză către strada 22 Decembrie 1989 și zona Burdujeni sat, către ieșierea spre Adâncata.

Pe parcursul urmăririi în trafic, autovehiculul a pătruns în mod repetat pe sensul opus de mers punând în pericol viaţa celorlalţi participanţi la trafic.

În aceste condiții, în momentul în care s-a ieșit din zona urbană populată, polițiștii au efectuat 3 focuri de avertisment în plan vertical și întrucât autovehiculul urmărit nu a oprit, s-a executat foc de armă și asupra pneurilor din spate.

În urma utilizării armamentului, după o urmărire de aproximativ 1 km, s-a reușit blocarea în trafic a autoturismului de către autospeciala de poliție.

După blocarea trafic, întrucât șoferul se blocase în habitaclu și refuza să deschidă, s-a procedat la spargerea geamului portierei stânga faţă, extragerea şi imobilizarea conducătorului auto, stabilindu-se că este un bărbat de 21 ani, din sat/com. Pătrăuţi.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit faptul că acesta nu deţine permis de conducere valabil pentru nicio categorie.

Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilometru rezultatul fiind negativ.

În urma activităților de cercetare penală desfășurate de către polițiștii  din cadrul Poliției Municipiului Suceva – Biroul Rutier, la data de 03.03.2024, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de tânărul de 21 de ani, pentru săvârșirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (1) din Codul Penal.

Acesta a fost audiat cu respectarea drepturilor procesuale și  în baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, tânărul fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava.

Polițiștii atrag încă o dată atenția supra responsabilității la volan atât în ceea ce privește componenta juridică de respectare a legislației rutiere în vigoare, cât și cu privire la responsabilitatea socială prin protejarea unor valori primordiale precum sănătatea și viața.

Polițiștii reiterează un apel către toți participanții la trafic, în special către cei predispuși la încălcarea legislației: Respectați legea! Nu vă puneți în pericol sănătatea, viața și libertatea!

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *