Urmărire la miez de noapte a polițiștilor rădăuțeni pe drumurile din Marginea. Șoferul beat, înainte de a fi prins, și-a pus fiul de 12 ani în locul său la volan

Sâmbătă noapte, în jurul în jurul orei 01.20, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Marginea, respectiv pe DN 17 A, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției municipiului  Rădăuți au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire autoutilitarei marca Ford Transit, ce se deplasa din direcția comunei Horodnic de Sus către centrul comunei Marginea. La vederea echipajului de poliție conducătorul auto a oprit autoutilitara. 

S-a procedat la legitimarea conducătorului auto, acesta fiind identificat în persoana lui Litră Petru, din Horodnic de Sus, care a înmânat polițiștilor doar documentele personale, declarând că nu are asupra sa actele mașinii. Înăuntru, au fost identificați Băcilă Damian  de 37 de ani din Sucevița, și fiul minor al acestuia, B.A..

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că pentru autoutilitara nu exista nici o poliță RCA validă, fapt pentru care conducătorul auto a fost amendat, fiindu-i totodată reținute plăcuțele cu numărul de înmatriculare.

Ulterior, Litră Petru a coborât din autoutilitară, îndreptându-se pe jos  către comuna Horodnic de Sus. În scurt timp vehiculul s-a pus în mișcare, demarând în trombă, circulând sinuos pe DN 17 A, până la prima intersecție cu un drum comunal, era oprită o autospecială a Poliției, polițiștii observându-l pe Băcilă Damian la volanul autoutilitarei. S-a procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, conducătorul auto neconformându-se, efectuând un viraj brusc spre dreapta pe drumul comunal,  iar polițiștii au pornit în urmărirea acestuia. După o distanță de aproximativ 300 metri, conducătorul auto a încetinit viteza de deplasare, autospeciala blocând sensul de mers al autoutilitarei.  Polițiștii au observat cum Băcilă Damian a trecut pe locul din mijloc, destinat pasagerului, iar la volanul autoutilitarei l-a așezat pe B.A., fiul său de 12 ani.  

S-a procedat la imobilizarea și încătușarea lui Băcilă Damian, acesta fiind condus la sediul Poliției Mun. Rădăuți în vederea legitimării și a efectuării testării cu aparatul etilotest, întrucât emana halenă alcoolică, fiind incoerent în vorbire și având un comportament agresiv verbal.

Fiindu-i solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, acesta a refuzat testarea iar la spital a refuzat de asemenea recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiltii rădăuțeni au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 ore ,fiind introdus în arestul IPJ. .

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii  infracțiunilor de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

Procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuția dispus azi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

Față de Băcilă Damian a fost luată și măsura sancționării conform Legii 55/2020 pentru că acesta nu a respectat intervalul orar de deplasare și nu a putut prezentat un certificat verde care să ateste că a fost vaccinat.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *