Urmărire pe 2 kilometri la Șaru Dornei, polițiștii pe urmele unui șofer beat și fără permis, cu proprietarul mașinii alături

Duminică seară, pe la ora 19.20, polițiștii din cadrul Poliției Vatra Dornei care desfășurau activități specifice pe DC 82 Sărișoru Mare din comuna Șaru Dornei, au încercat să oprească, folosind semnalele luminoase și acustice, un autoturism VW care circula din sens opus. Conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalele efectuate de lucrătorii de poliție, fapt pentru care aceștia au plecat în urmărirea autoturismului în cauză.

După o urmărire de aproximativ 2 km, autoturismul a fost blocat și polițiștii au procedat la verificarea conducătorului autoturismului constatând că este vorba despre Constantin. R. în vârstă de  23 ani din comuna Șaru Dornei și nu posedă permis de conducere.

Fiindcă șoferul prezenta halenă alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe locul dreapta față a autoturismului a fost identificat proprietarul acestuia, Cristian V., de 38 ani, din comuna Șaru Dornei, care i l-a încredințat conducătorului auto deși cunoștea faptul că acesta se află sub influența băuturilor alcoolice și nu posedă permis de conducere.

S-a dispus reţinerea conducătorului auto Constantin R. pentru 24 de ore acesta fiind condus şi introdus în arestul IPJ Suceava.

 S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „conducere fără permis”, „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice” și „încredințarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere”.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *