”Ursul meu din Spania”
Bucuros că a terminat construcţia şi că familia s-a mutat în casă nouă, chiar înainte de sărbători, tatăl, mai scăpând de cheltuieli, a socotit că se cuvine să primească în ogradă de Anul nou, Ursul.
Cei trei prunci erau de-acum măricei și curajoși nevoie mare, şi bănuia el că vor ști să înfrunte animalul așa cum se cuvine.
În ogradă dobele ropoteau, un glas strașnic răcnea: “Ursul meu din Spania/ L-am adus cu sania/ L-am adus cu caş la gură…”
Toată lumea se hlizea pe prispă afarță, cei trei tremurau din toate micile lor mădulare, sub plapumă.
Dar coşmarul abia începuse. Au auzit cuvintele înspăimântoare, rostite chiar de mama: “Poftiţi în casă!”. Unica salvare a fost adăpostirea cu toții laolaltă, a celor trei viteji de-o şchioapă, sub pat.
Ursul, mare până în tavan, cu labe lungi îmblănite, din cojoc întors pe dos, căuta să îi dibuiască. Că pe unde or fi, să-i găsească și să-i strângă în braţe.
Cei trei s-au strâns unul în altul sub pat de n-a rămas loc între ei nici de asudat. Până la urmă, după ce au primit paharele de rachiu cuvenite şi suta de lei arvunită, Ursul şi cu cei care îl însoţeau au ieşit, râzând pe sub fereastră de spaima noastră, părinţii noştri ţinându-le isonul, spre necazul băieților.
Cei trei fost în cele din urmă recuperaţi dintre ghetele de sub pat şi aşezaţi deasupra. Şi au adormit cu toţii mulţumiţi, cu amintirea unei neobişnuite isprăvi.
