Mopan Suceava
Actualitate

USV, în clasamentul Times Higher Education – Interdisciplinary Science Rankings: locul 2 la nivel național, între primele 400 universități din lume

Joi, 21 noiembrie a.c., Times Higher Education (THE), în parteneriat cu Schmidt Science Fellows, a lansat prima ediție a clasamentului Times Higher Education – Interdisciplinary Science Rankings. La nivel global, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) se regăsește între primele 400 universități din lume, iar la nivel național, dintr-un total de 8 universități ierarhizate, ocupă locul 2.

Times Higher Education – Interdisciplinary Science Rankings 2025 a inclus 749 de universități din 92 de țări, reprezentând primul clasament care măsoară contribuțiile și implicarea universităților în cercetarea științifică interdisciplinară. Ierarhizarea s-a alcătuit pe baza a 11 indicatori de performanță, atent calibrați, pentru a evalua instituțiile în trei domenii-cheie, fiecare reprezentând o etapă din implementarea proiectelor de cercetare: intrări (finanțare), proces (măsuri de asigurare a succesului, facilități, sprijin administrativ și promovare) și rezultate (publicații, calitatea cercetării și reputație). THE și-a fundamentat rezultatele clasamentului pe analiza a 157 de milioane de citări, 18 milioane de publicații de cercetare și răspunsuri la sondaje din partea a peste 20.000 de cercetători din întreaga lume.

Prezența USV pe locul al doilea la nivel național este deopotrivă onorantă și motivantă, întrucât criteriile de includere în Times Higher Education – Interdisciplinary Science Rankings au presupus atingerea unor indicatori, precum: să fi înregistrat rezultate recunoscute în cel puțin unul dintre domeniile vizate (știința calculatoarelor, inginerie, științele vieții sau științe exacte), să fi publicat cel puțin 100 de studii și articole științifice cu caracter interdisciplinar în perioada 2019-2023, să aibă cel puțin 50 de cadre didactice și de cercetare cu preocupări și rezultate în domenii academice interdisciplinare.

La nivel național, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se plasează pe primul la indicatorul „rezultatele cercetării”, care, așa cum precizam anterior, analizează publicațiile, calitatea cercetării și reputația în rândul comunității științifice internaționale.

https://www.timeshighereducation.com/interdisciplinary-science-rankings#!/length/25/locations/ROU/sort_by/scores_overall/sort_order/asc

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other