USV pune la dispoziție clădirea Centrului de Pregătire și Formare Continuă din Vatra Dornei, pentru cazarea personalului medical de la Spitalul municipal dornean

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) continuă să sprijine autoritățile, personalul medical și comunitățile locale din județul Suceava în lupta împotriva COVID-19. Cea mai nouă inițiativă în acest sens o reprezintă semnarea protocolului de predare către Primăria orașului Vatra Dornei a imobilului în care funcționează Centrul de Pregătire și Formare Continuă al USV, unde urmează să fie cazat personalul medical de la Spitalul Municipal Vatra Dornei.

Situat în centrul orașului, imobilul dispune de 20 de camere cu două paturi, grup sanitar propriu, televizor și frigider.

”În contextul în care acțiunile de luptă împotriva noului coronavirus se vor intensifica în următoarele săptămâni, atât la nivelul județului nostru, cât și la nivel național, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava își asumă să rămână în slujba comunității din care face parte, preocupată să identifice demersuri care pot veni în ajutorul celor implicați, direct sau indirect, în depășirea cu bine a acestei perioade de criză majoră”, se arată în comunicatul transmis de Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *