Va fi permisă deplasarea în noaptea de Paște până la ora 5.00 dimineața
În noaptea de Paște, în toate localitățile se va putea circula în afara locuinței, în perioada 1 – 2 mai 2021, în intervalul orar 20:00 – 5:00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase, se precizează în Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie 2021.
Prevederi speciale sunt și pentru zilele de 23 aprilie și 30 aprilie 2021, datel în care, în toate localitățile, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5,00-20,00.
În aceste zile, în intervalul orar 20,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
Hotărârea de Guvern mai prevede ca în toate localităţile să se permită circulaţia enoriașilor musulmani în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 8 mai-9 mai 2021, în intervalul orar 20,00-5,00 pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a transmis că demersul se înscrie în spiritul onest al dialogului purtat anul acesta între culte și autorități.
„S-a decis astfel, într-un mod predictibil, accesul nestingherit la slujba de Înviere a tuturor creștinilor, precum și a credincioșilor celorlalte culte din România la serviciile religioase prilejuite de sărbătorile acestora din perioada următoare. Aceasta, întrucât participarea la o slujbă religioasă implică pietate, ordine și cumințenie, nu dezordine, ignorare a celorlalți și zglobie neatenție”, a subliniat Vasile Bănescu. Așa cum am comunicat recent, accesul credincioșilor la biserică în noaptea de Paști va fi posibil doar pe jos sau cu mijloc de transport personal”, a mai precizat acesta.
Biserica Ortodoxă Română se va organiza, ca și până acum, în mod exemplar pentru sărbătorile care urmează. Detalii despre organizarea slujbelor de Florii și Paști vor fi comunicate săptămâna viitoare.