Vasile Rîmbu, noul primar al municipiului Suceava: ”În toate acțiunile mele voi căuta să pun întotdeauna interesul public mai presus de orice interes personal sau de grup”
Astăzi, la Primăria municipiului Suceavaa a avut loc ședința de constituire a noului consiliul local municipal precum și investirea în funcție a noului primar al municipiului reședință de județ, Vasile Lungu.
La eveniment a participat primul ministru Marcel Ciolacu – președintele Partidului Social Democrat, noul președinte al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, președintele organizației județene a PSD, senatorul Ioan Stan, parlamentarii Eugen Bejinariu, Mirela Adomnicăi, Larisa Blănari și Gheorghiță Mîndruță, primari din zona Sucevei, un public numeros. A fost prezent și fostul primar al municipiului Suceava, Ion Lungu, care a stat alături de primul ministru Marcel Ciolacu, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan și nou primar Vasile Rîmbu, la masa prezidiului.
După intonarea Imnului Național și slujba religioasă oficiară de un sobor de preoți, au depus jurământul noii consilieri locali ai municipiului Suceava și primarul Vasile Rîmbu.
Ulterior, acesta a luat cuvântul și a arătat că evenimentul de astăzi nu a marcat doar o schimbare de lider ci și o schimbare de viziune și de direcție. ”Am depus jurământul de a respecta Constituția și legile țării și de a face cu bună credință tot ce stă în puterile mele și priceperea mea pentru binele locuitorilor acestui oraș. În acest cuvinte simple dar profunde se regăsește esența responsabilității pe care o am față de orașul nostru și oamenii lui. După două decenii de continuitate momentul acesta marchează nu doar o schimbare de lider ci și o schimbare de viziune și de direcție. De altfel trăim într-o perioadă marcată de provocări economice majore care ne solicită să demonstrăm că putem face performanță că putem transforma o promisiune în realitate și că împreună putem face Suceava bine. Acest angajament nu este doar un slogan de campanie ci o misiune solemnă alături de jurământul pe care l-am depus astăzi în fața dumneavoastră. Schimbarea de viziune pe care o aducem nu este doar un scop ci un mijloc de a ne atinge obiectivul comun să construim un oraș care funcționează bine pentru toți să avem o administrație transparentă și eficientă care să răspundă prompt și corect nevoilor fiecărui sucevean”, a declarat primarul nou investit al municipiului Suceava, Vasile Rîmbu. El a mai arătat că sunt necesare multe schimbări dar a identificat și aspecte performante pe care el și echipa sa se va baza pentru a realiza o administrație eficientă.
”În fața provocărilor pe care le întâmpinăm trebuie să recunoaștem că doar deciziile care reflectă voința majorității sunt garant al progresului și stabilității orașului nostrum, așa că îmi asum responsabilitatea de a asculta vocile din comunitatea noastră și voi colabora strâns cu Consiliul Local și celelalte autorități locale, regionale, naționale și bineînțeles cu partenerii străini actuali și viitori pentru a face cea ce este bine pentru Suceava. În toate acțiunile mele voi căuta să respect jurământul depus, să pun întotdeauna interesul public mai presus de orice interes personal sau de grup”, a mai spus primarul Vasile Rîmbu. El i-a mulțumit primului ministru Marcel Ciolacu pentru prezența la eveniment arâtând că ”Faptul că ne vizitează constant este dovada incontestabilă a interesului domniei sale pentru Suceava. Vă asigur domnule prim ministru că atât eu cât și colegul Gheorghe Șoldan ne vom da tot concursul să confirmăm nivelul mare de așteptări din partea sucevenilor iar dacă vom avea sprijinul dumneavoastră și al echipei acest lucru va fi mai ușor”. arătând că s-a familiarizat în această perioadă cu problemele din Primărie acceptând că deși multe schimbări sunt necesare a identificat și elemente performante”. În final, el a mulțumit tuturor pentru încrederea acordată la votul în 9 iunie și de asemeni, a mulțumit public familiei care i-a acordat încredere și l-a susținut.
El a mulțumit și fostului primar Ion Lungu, care lasă o moștenire pozitivă și a garantat că va duce proiectele începute la bun sfârșit”.
Au luat cuvântul, de asemenea, transmițând mesaje de sprijin primul ministru Marcel Ciolacu, președintele Consiliului Județean Gheorghe Șoldan, fostul primar Ion Lungu, președintele PSD Suceava, Ioan Stan. precum și consilierul local Anca Gâtlan.