Vehiculele fără proprietari sau abandonate pe terenurile ce aparțin municipiului Suceava, ridicate de Poliția Locală. Câinii comunitari supărați că li se dezafectează spațiile de campare

Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi a anunțat ieri pe pagina sa de socializare că se desfășoară acțiuni de localizare și ridicare a vehiculelor fără proprietari/abandonate pe terenurile ce aparțin municipiului Suceava.
În informarea postată, Lucian Harșovschi precizează că în anul 2019 au fost depistate 156 de autoturisme pe domeniul public. Dintre acestea, 129 au fost luate de către deținătorii legali, 18 au fost ridicate de către Poliția Locală, iar 9 autovehicule sunt în procedura de lucru.

Anul acesta au fost deja ridicate 2 mașini abandonate.
”Sfătuiesc persoanele care dețin astfel de autoturisme, să le ridice de pe domeniul public, în caz contrar, colegii de la Poliția Locală vor recurge la aplicarea amenzilor (1.000-2.000 lei).
Acțiunile vor continua până când problema acestor autovehicule va fi rezolvată!”, a transmis Harșovschi.

Este extraordinar când treburile administrative în municipiul Suceava decurg la parametri normali, pentru confortul cetățenilor (așa se spune).

Numai că, pentru a nu se omite cumva, amintim și noi, sugestionăm și noi, la sesizările repetate, la articolele repetate, la imaginile răsrepetate, referitoare la acest aspect: pe lângă mașinile abandonate sau nu, printre aceste, pe acestea, își fac veacul haite de câini comunitari care rămân mai nervoși când li se destructurează habitaclul. Poate cineva, dintre cei plătiți pentru asta, îi bagă în seamă și îi mută acolo unde trebuie să stea într-o societate civilizată. 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *