Via Transilvanica – Drumul care unește – continuă până la Putna! Tibi Uşeriu, întâlnire cu publicul pe 26 februarie la Vatra Dornei

La Vatra Dornei va avea loc în data de 26 Februarie, la Casa de Cultură, începând cu ora 16.00, prezentarea intenției de continuare a lucrărilor traseului Via Transilvanica în județul Suceava. În cadrul întâlnirii se va vorbi despre proiect în general și se vor răspunde la întrebări referitoare la traseu.

Asociația Tășuleasa Social, cu un istoric de peste 18 ani, a dezvoltat proiecte de voluntariat în domenii extinse, de la educația cu privire la mediul înconjurător la promovarea unui stil de viață activ și educația civică a tinerelor generații atât în mediul urban, cât și cel rural. Principalele proiecte Tășuleasa Social sunt: acțiuni de împădurire, ateliere cu copiii din campusul propriu, școli de mers pe munte, competiții sportive.

Astfel, Tășuleasa Social își propune, în cadrul proiectului Via Transilvanica, să amenajeze un drum turistic care să străbată o parte din Țara Românească, ținutul Transilvaniei și Bucovina, cu scopul de a pune în valoare bogățiile cultural-istorice și naturale ale acestora. Cu un parcurs de 1000 de km, drumul va porni de la Drobeta Turnu Severin până la Putna, legând astfel culturi, etnii, tradiții și obiceiuri colorate, vechi dar încă vii.

Evenimentul din data de 26 februarie va fi organizat de Asociația Tășuleasa Social cu sprijinul Consiliul Judetean Suceava și Instituția Prefectului Suceava și se va desfășura în prezența ambasadorului Tibi Ușeriu și a reprezentanților partenerului strategic al proiectului Raiffeisen Bank și ai companiei EGGER în calitate de partener principal.

Cu începere de la ora 16.00, evenimentul este deschis presei, publicului și tuturor factorilor interesați de evoluția și dezvoltarea acestui proiect important pentru România și județul Suceava.

„Vă așteptăm cu drag!”, transmite Alin Uhlmann Ușeriu preşedintele Asociației Tășuleasa Social.

foto: facebook Tibi Useriu

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *