Mopan Suceava
Actualitate

Vicepreședintele CJ Niculai Barbă, scurt bilanț al ediției 2023- 2024 al Programului ”Crăciun în Bucovina”

Vicepreședinte Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a făcut un scurt bilanț al ediției 2023 – 2024 a Programului ,,Crăciun în Bucovina” organizat de Consiliul Județean Suceava.

Precum se știe, Vatra Dornei a fost aleasă pentru debutul acestei ediții, dorind a se pune în lumină redeschiderea Cazinoului Băilor (Centru Muzeal) la 28 Noiembrie.

Sâmbătă, 13 ianuarie, la Drăgușeni și la Râșca au avut loc festivaluri ale obiceiurilor de iarnă pe stil vechi, evenimentele care au încheiat cu bine perioadele grele generate de pandemie sau de debutul războiului la graniță.

Ziua de 27 decembrie a adus cea mai numeroasă participare și cel mai mare interes din partea publicului, prezent în centrul Sucevei sau pe online.

Festivalul Internațional al Obiceiurilor de Iarnă de la Suceava este o manifestare cultural-artistică de referință iar Parada grupurilor participante, care deschide Festivalul, este inegalabilă.

”Pe parcursul a șapte săptămâni, zeci de grupuri, mii de participanți, au prezentat altor mii și mii de oameni de peste tot, din întreaga lume, tradițiile și obiceiurile noastre de iarnă (de Crăciun și de Anul Nou, în cea mai mare parte), așa cum doar la noi în Bucovina se mai păstrează.

Revigorarea tradițiilor, a tot ce este autentic, nu a fost și nu este un lucru tocmai ușor.

Sprijinul consistent din partea CJ Suceava, financiar și prin specialiștii de la instituțiile noastre de Cultură dă roade, tot mai bogate de la an la an. Tezaurizăm cu maximă reaponsabitatea tot ce ține de zestrea Bucovinei, încurajăm și susținem tinerii să preia și să continuie misiunea părinților și bunicilor.

Bucuria și emoția pe care am văzut-o la grupurile participante și la public spune foarte mult despre nevoia de a ne raporta tot mai mult la tradiții.

În Bucovina avem acele izvoare care aduc la suprafață autenticul din care se pot hrăni pe mai departe tradițiile. De aici ar putea și ar trebui să se inspire cei care activează în multe domenii.

În cele care pornesc de la folclor, de exemplu.” Este mesajul transmis de vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *