Vicepreședintele CJ Niculai Barbă: Târgul de Crăciun din centrul Sucevei se va deschide de Ziua Bucovinei, mâine, pe 28 noiembrie
Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a anunțat că ediția de anul acesta a Târgului de Crăciun din centrul municipiului Suceavase va deschide de Ziua Bucovinei, mâine, pe 28 noiembrie.
Târgul de Crăciun va fi deschis până pe 15 ianuarie 2024 și în cadrul târgului, Consiliul Județean va fi prezent alături de Asociația „Produs în Bucovina”.
”La târg vom avea meșteri populari care vor prezenta meșteșugurile tradiționale din industria casnică textilă, port popular, prelucrarea pieilor, opincărit, împletiri tradiționale, prelucrarea lemnului și multe altele.
De asemenea, așa cum i-am obișnuit pe suceveni și la edițiile anterioare prin Asociația “Produs în Bucovina”, partenerul nostru și in cadrul OMD Bucovina, vom avea și foarte multă gastronomie specifică perioadei sărbătorilor de iarnă.
Va așteptăm cu drag! HAI ÎN BUCOVINA!”, este mesajul transmis de vicepreședintele Comsiliului Județean Suceava, Niculai Barbă.