Vicepreședintele regional al PNL, deputat Ioan Balan: ”PSD se urcă cu picioarele pe Constituția României și pe regulamentul Camerei Deputaților”

Vicepreședintele regional al PNL, deputatul sucevean Ioan Balan consideră că promovarea de către PSD a unor amendamente la proiectul de Hotărâre privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României constituie un fel de a se ”urca cu picioarele atât pe Constituția României cât și pe regulamentul Camerei Deputaților.

Iată declarațiile liderului liberal deputat Ioan Balan:

PSD și aliații săi, au decis sa rescrie Constituția și să modifice decretul președintelui, privind instituirea stării de urgentă, pe principiul “Fă-te că lucrezi”! Decretul poate fi adoptat sau respins! O spune clar Constituția României, însă cartea sfânta a democrației este o simplă maculatură pentru PSD și baronii lui toxici;

În fapt, la articolul 2, PSD și aliații săi roșii, propun practic eliminarea ordonanțelor militare, care în starea de urgență au rolul de a combate imediat situații punctuale. De exemplu, dacă trebuie intervenit imediat cu o ordonanța militară pentru declararea carantinei pentru o localitate, acest lucru nu mai este posibil prin ordonanța militară, ceea ce poate genera catastrofe greu de cuantificat. Din punct de vedere politic, dialogul invocat în accepțiunea PSD, nu înseamnă altceva decât folosirea tuturor pârghiilor pentru a bloca guvernul în lupta cu epidemia COVID-19;

Lupta PSD cu PNL, înseamnă de fapt o lupta a PSD cu românii, iar supărarea liderilor PSD vine din faptul că guvernul liberal a dispus măsuri rapide și ferme, care nu au transformat România într-o Italia sau Spania, unde s-au înregistrat zeci de mii de decedați. Reamintim faptul că primul decret privind instituirea stării de urgență nu a fost modificat, fiind adoptat, așa cum a fost transmis de președinte și așa cum prevede Constituția României;

Îi asiguram pe toți romanii că preocuparea noastră rămâne lupta minut cu minut, ora cu ora, zi cu zi împotriva acestei pandemii devastatoare și a efectelor ei;

Sperăm ca atunci când vom reuși să depășim prin solidaritate aceasta grea încercare, toți românii să înțeleagă că jocurile politice, cinice și murdare ale PSD nu pot fi tolerate și trebuie sancționate cu un vot masiv împotriva iresponsabililor care au lăsat stocuri ZERO de materiale sanitare și care au construit spitale regionale doar pe planșele lui Dragnea și Dăncilă!

 

Please follow and like us:

One thought on “Vicepreședintele regional al PNL, deputat Ioan Balan: ”PSD se urcă cu picioarele pe Constituția României și pe regulamentul Camerei Deputaților”

  • 17 aprilie 2020 la 9:33
    Permalink

    Ăi tu ăi, da ma leș? Șăz, ăi, naighii ghinișor cole și lasî lumea cari sa pricechi sî facî ci îi di facut! Tu chiar nu ti uiț vrodatî în oglindî? Macar așa, la barbișon.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *